Daca toate ies bine, saptamana urmatoare mi-e cam ultima pe meleagurile romanesti.
In data de 7 ma-ntorc in Londra si habar nu am cand revin prin tara ( s-ar putea de Craciun, s-ar putea ca anul viitor in februarie, s-ar putea ca doar vara viitoare ).
Stau si analizez tot mai mult situatia data. Sunt ferm convins ca nu merita sa mai petrec prea multe clipe prin Romania, chiar nu-si are rostul. Ma uit sa vad ce las in urma… mai nimic! Prieteni? Am vazut cati prieteni ‘adevarati’ am, chiar foarte multi. Amintiri? Le iau cu mine ( sau le las acasa for ever and ever ).
Stau in fata unei decizii foarte importante si nu-mi vine sa cred ca s-a ajuns aici. Nu-mi vine sa cred ca am trait atatia ani intr-un mediu atat de infect, fara gram de speranta, respectiv viitor. Eh… asa ne-a fost ‘dat’ ( pe dracu’! noi ne-am facut-o cu mana noastra, doar noi. Suntem niste prosti ca inghitim si inghitim tot ceea ce ni se baga pe gat )!