Archive for category just life

here we go

Ok! Cu peripețiile de rigoare, de care nu sunt nici de departe mândru, am ajuns într-un final la Feryhegy.
A mai rămas ieșirea din aeroport și ambarcarea în avion ( apropos, pentru cei cu piercing-uri în limbă, nu vă faceți griji, nu vă pune nimeni să-l scoateți ).
Mă așteaptă minunata Londră, minunata vreme ploioase, gradele mici, muncă, etc. Dar las pentru 3 luni ( care fie vorba între noi, e al naibii de mult ) pe cei mai dragi și apropiați mie. Asta-i viața, e al naibii de grea și e suprasolicitată în rOMÂNIA.
Rămâne să vedem cum mă descurc după aceste 3 luni, dacă hotărăsc să revin, dar pentru o perioadă de timp mult îndelungată.
În alte rânduri transmit, persoanelor care se simt vizate, că le iubesc și că deja mi-e dor :).
Un post lacrimogen, ce mai… ahhhh… și mulțumesc PANNON GSM pentru WiFi din aeroport.

Cheers mates!

Tags: , ,

nişte chestii

Long time no see, that’s for sure!
Încep cu începutul. Din circumstanţe atenuante joi pornesc spre Londra şi am să-mi petrece întreaga vară, acolo, muncind. Nu întrebaţi de ce şi sper din tot sufletul să nu-mi apară prieteni peste “noapte” ( pentru că de obicei aşa se întâmplă ). Probabil am să scriu mai des de pe acolo, probabil.

Revin la chestiile autohtone de care sper să mă scap pe acolo.
Încep cu mult lăudatul ProTV ( lăudat de mine, bine-nenţeles ).
Acum ceva vreme a fost, probabil, cea mai naşpa finală de Liga Campionilor din câte am văzut eu până acuma. Echipele angrenate în “război” au fost Barcelona ( spurcaţii ) şi Manchester United. Mă leg acum de speakerii acelui meci, Mironică şi Mocanu dacă nu ma înşel, pentru modul patetic de a comenta finala.
Read the rest of this entry »

Tags: , , , , , , ,

am fani!

Precum precizează şi titlul articolului am dat de primul meu fan înrăit.
La articolul precedent a lăsat un nene un comentariu. Eu am un obicei prost: dacă prind un comentator nou pe blog automat îi fac o vizită. Iau la puricat blog-ul/site-ul şi dacă-mi place ce văd revin. Dar ce mi-a dat sfântul Constantin şi sfânta Elenă să văd… Am ajuns la un moldovean pe blog, mai exact la ăsta.
Surfing, surfing printre articole şi la un moment dat ajung la ceva interesant, îl citesc, dau să văd şi eu cine este autorul misterios, poate-l cunosc, poate nu.
Văd ceva familiar aici, mult prea familiar. Păi cum draci să nu-mi fie familiar? Moldovene, nu mă înţelege greşit, mă bucur că se mai iveşte o minte luminată şi pe la voi, dar chiar copy+paste în halul ăsta? Chiar aşa?
Ca totul să fie perfect arunc un ochi peste contact ( vroiam să-i trimit un mail să fie simpatic să şteargă pagina sau s-o modifice ) şi sunt gata, gata să cad de pe scaun când văd grozăvia asta Google Talk : thesebah[at]gmail[dot]com.
Wow! Wow!
Cât de imbecil tre’ să fii să copiezi cuvânt cu cuvânt şi să uiţi să scoţi una dintre adrese?
La un moment dat credeam că-mi dezvolt a doua personalitate, dar nu e aşa.
Vitalie mamă, ce faci tu, nu e frumos, deloc deloc!
Am făcut şi două screenshot-uri ( presupun că după ce vei vedea articolul ai să corectezi greşelile de DTP, te rog ).

una bucata copiedoua bucata copie

( thumbnail-ul luat de aici; vezi aşa se face, cu o mică sursă )

Tags: , , ,

hai că se poate

Încep să văd o schimbare cât de cât considerabilă a rOMÂNIEI.
Campanii peste campanii de ‘ajutorare’ a sistemului medical atât de şubred încep să apară.
Am să vorbesc despre două dintre ele : Inima Copiilor şi Avem viaţă în sânge.

Inima copiilor
Am văzut această campanie la Sorin Tudor, n-am mai ezitat şi am şi trimis un SMS. Aşa că fac apel la cititorii acestui blog ( un număr mic, dar din puţin se poate face mult ) şă-mi urmeze sfatul. Ştiu că nu sunt bani, ştiu că e recesiune economică, ştiu că a apărut impozitul de forfetare, dar e vorba de doar 2 euro! Aşa că mai bine lăsaţi la o parte concursurile şi chestiile promise de terţe companii şi trimiteţi un SMS la 858 şi ajutaţi la această campanie care chiar işi are rostul. Repet! E vorba de doar 2 euro ( adica un pachet de ţigări, un suc şi o cafea, o ciocolată, etc ), deci este posibil! Vreau să văd cooperare.

Avem viaţă în sânge
ProTV lansează o campanie mai mult decât folositoare ( o fac pentru rating sau pentru  lauri ai victorie, contează prea puţin ). Campania a apărut ceva vreme şi am văzut-o la TV. Am tot vrut să scriu despre ea, dar abia după ce-am văzut ca şi Strop i-a acordat un articol, m-am hotărât să-i urmez calea. Se luptă pentru înfiinţarea Registrului Naţional de Donatori Neînrudiţi ( aceasta din urmă ajutând operaţiile ca ele să se desfăşoare în ţară, la costuri mult mai mici, şi într-un timp mult mai scurt ). Puteţi semna formularul aici ( eu am făcut deja acest pas :) ).

P.S.: Radu încurajat de succesul mini-campaniei uCmb s-a hotărât să mai încerce încă odată. De data asta te ajut şi eu Radule, cu ce pot, bine-nţeles.

( imaginea de aici )

Tags: ,